Șumudică: „Fără pic de ironie! A luat o opțiune serioasă!”


După victoria clară cu Sepsi OSK din primul meci oficial din 2023, Marius Șumudică crede că trupa condusă de Adi Mutu ar putea să se bată la titlu cu FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova, însă transmite că obiectivul minim al giuleștenilor pentru anul centenarului ar trebui să fie calificarea în cupele europene.

„Ei sunt calificaţi în play-off. Eu sper să joace în cupele europene sau să se bată la campionat. Pentru mine, Rapidul, în momentul de faţă, a luat o opţiune serioasă să se bată la campionat.
Cred că asta ar fi minimum, să joace în cupele europene. Şi eu cred, fără pic de ironie, că se pot bate la campionat, nu văd de ce nu”
, a declarat Marius Şumudică, antrenorul lui Al Raed.

Deși Marius Șumudică este sigur că Rapid se va lupta pentru titlu cu ceilalți granzi din Superliga, Mattias Kait, unul dintre jucătorii de bază de la formația din Giulești, a transmis că giuleștenii țintesc play-off-ul.

„Vom vedea ce vom obţine la final, noi luăm meci cu meci. În momentul de faţă prioritatea noastră este calificarea în play-off, iar apoi vedem ce putem obţine mai departe”, a explicat Mattias Kait.

„În următorii 5 ani, faţa sportului rege în România va fi schimbată major! Nu există dacă, Rapidul va câştiga titlul! Anul ăsta? Doamne ajută! Avem cel mai frumos stadion, cea mai frumoasă echipă, cei mai frumoși fani. Avem tot ce ne trebuie pentru a merge înainte. Este mult mai bine decât m-am așteptat”, a spus Dan Șucu, la Pro Arena.