Farul a făcut încă un pas decisiv în cucerirea titlului, după ce a învins Rapidul într-un meci istoric cu scorul de 7-2. Ultima oară când giuleștenii au primit cel puțin șapte goluri a fost cu 34 de ani în urmă.
Echipa giuleșteană a venit la Ovidiu cu un moral ridicat după victoriile obținute împotriva echipelor CFR (3-1) și FCSB (1-0), două dintre contracandidatele la titlu. Meciul de sâmbătă a început cu un penalty acordat după doar 26 de secunde, când Mazilu a fost faultat de Horațiu Moldovan, iar arbitrul Popa a decis să acorde 11 metri.
Alibec (3) a deschis scorul, iar apoi echipa lui Hagi a continuat să marcheze și să îi domine pe jucătorii Rapidului! După numai 30 de minute de joc, tabela arăta un scor categoric de 3-0! Mutu, antrenorul Rapidului, părea extrem de supărat și frustrat, cu mâinile pe față și fără a putea reacționa.
Meciul a fost unul într-o singură direcție, în favoarea echipei gazdă, care a avut parte de un public nerăbdător să sărbătorească al doilea titlu din istoria clubului din Constanța. Împotriva echipei Rapid, partida a fost una de poveste! Alibec a reușit un hat-trick, în timp ce Băluță și Luis Munteanu au înscris câte două goluri, ducând echipa oaspete pe o pantă descendentă. Nici după reușitele lui Săpunaru și Dugandzici nu au putut aduce o rază de speranță pentru Rapid, care deja era umilită!