Florin Motroc, apel către fanii Rapidului: „E nevoie de timp”

Florin Motroc, în vârstă de 55 de ani, este fiul fostului jucător al Rapidului, Ion Motroc. În prezent antrenor în Bahrain, Florin Motroc a vorbit într-un interviu acordat ProSport despre situația actuală a clubului Rapid și despre așteptările legate de viitorul echipei.

Acesta a rememorat perioada anilor ’70, când mergea împreună cu tatăl său la meciurile Rapidului. În cadrul interviului, Florin Motroc a lansat un apel către fanii echipei giuleștene:

„Nu sunt un fan FCSB, dar și acolo a fost nevoie de timp”, a afirmat Motroc, făcând referire la necesitatea răbdării în procesul de reconstrucție și consolidare a clubului.

Motroc a susținut că Rapid are potențial să devină un club important în fotbalul românesc, dar subliniază că acest lucru necesită investiții și timp:

„Prin ceea ce se vrea a se face la Rapid, eu zic că da, începând cu perioada când a fost preluat clubul de George Copos în 1993, apropo de patroni, care și el venea de nicăieri, ca mai mulți patroni din acel moment, din acea perioadă, Sechelariu și alții, că nu mai vreau să mă ajung pe la ei… Dar niște oameni care, din punctul meu de vedere, au demonstrat că aveau calități să conducă cluburile respective. Nu vreau să compar cu ceea ce se întâmplă astăzi, nu mai spun celelalte cluburi, ce conducători de calibru aveau!”

Referindu-se la conducerea actuală a clubului, Motroc a menționat:

„Nu cred că domnul Șucu e singur la Rapid. Mai sunt și alți oameni pe lângă el. Eu cred că mai sunt și niște alți oameni pe lângă domnul Șucu. Dar în orice caz, un club pentru a se face puternic și a deveni puternic și a se face mare, are nevoie de investiții, are nevoie de bani. Nu poți fără bani. Performanța nu se face fără bani.”

Acesta a subliniat din nou că rezultatele vin în timp, cu selecții corecte și investiții bine direcționate:

„Eu cred că va mai trebui să mai treacă timp, până Rapidul va putea demonstra și va putea deveni într-adevăr o forță. Însă, repet, pentru a putea avea rezultate directe eu cred că trebuie să fie niște șocuri. Șocurile astea vin prin niște investiții foarte bune și precise. Adică să ai un om care să știe exact ce să aducă, punct ochit punct lovit, niște jucători care într-adevăr să facă diferența. Nu nume mari.”

A oferit exemplul echipei PSG, unde, în opinia sa, rezultatele nu au fost pe măsura numelor mari transferate:

„Paris Saint-Germain a adus cei mai buni jucători din lume, Neymar, Messi și Mbappé. Și au câștigat fără cei trei Champions League. Eu în tot timpul am dat exemple de genul ăsta. Și am spus tot timpul că dacă ai niște jucători cu calitate, niște jucători înfometați de performanță și jucători cu un caracter în special de „trabajadori”, de muncitori. Înțelegi? Eu cred că poți face mai multe treabă decât cu stele.”

Motroc a vorbit și despre importanța echilibrului în echipă:

„Poți să ai o stea, ca Messi. Dar trebuie să ai încă nouă muncitori. Mă uitam la Luis Suarez, la acest mondial al cluburilor. În ciuda faptului că și el are o vârstă, mă uitam cât vrea de mult să îl ajute pe Messi, să îl suplinească, pentru că practic cei doi nu prea fac faza de apărare. Însă Suarez, din respect pentru Leo, se chinuie de multe ori să facă faza de apărare, că îl vezi cum dă niște „gâturi” acolo.”

În final, Motroc a apreciat munca conducerii tehnice și administrative, dar a atras atenția asupra dificultății contextului:

„Acum, întorcându-mă, Rapid are nevoie de puțină răbdare, într-adevăr, dar e greu. Și acești oameni care conduc clubul, domnul Șucu și cei care conduc din punct de vedere tehnic, trebuie să lucreze la selecție, antrenori, trebuie să știe să îmbine piesele de puzzle acum. Aici este problema. Ținând cont că ai și niște suporteri foarte pretențioși, fani care nu prea au răbdare, învățați totuși ei cu niște rezultate.”

Motroc a concluzionat cu o observație legată de presiunea pusă pe antrenorii Rapidului:

„În momentul în care vine un patron de acest calibru așteptările sunt, din prima, foarte mari. Și acum, uite că vezi, presiunea a fost destul de mare. O dată pe Șumudică, acum va fi și pe Costel Gâlcă.”

Sursa: www.prosport.ro

One thought on “Florin Motroc, apel către fanii Rapidului: „E nevoie de timp”

  1. Îndemnul profesorului Florin Motroc trebuie luat în seamă de către toate categoriile de rapidiști. Adică de către acei suporteri înflăcărați, nebunatici, fără răbdare cât și pentru cei mai moderați. Ce recomandă profesorul Motroc ?
    Recomandă RĂBDARE !
    Pledoaria unui rapidist, prin moștenire, este sau ar putea fi binevenită în acest început de campionat, dacă este ascultată și înțeleasă de către toți.
    PS. Domnule profesor, un vechi rapidist îți mulțumește pentru această intervenție și aștaptă, cu răbdare, ziua
    când Florin Motroc va fi șeful staff-ului tehnic în ” curtea ” Rapidului.

Comments are closed.