Încep negocierile pentru Alex Dobre! Unde poate ajunge golgheterul de la Rapid | Sport.ro

Alex Dobre (27 de ani) ar putea pleca de la Rapid în această iarnă, după o primă parte de sezon excelentă în Giulești.

Luni dimineață, publicația israeliană Sport5 a anunțat că Alex Dobre se află pe lista celor de la Maccabi Haifa, ocupanta locului 4 în campionatul intern.

Potrivit sursei citate, Maccabi Haifa încearcă să își întărească atacul în această iarnă și se află deja în negocieri avansate cu mijlocașii ofensivi Lucas Assadi (Universidad de Chile) și Bruninho (Karpaty Lviv). Pe lângă cei doi, gruparea israeliană caută și o extremă, iar în fruntea listei s-ar afla Alex Dobre.

Rămâne însă de văzut ce ofertă ar putea face Maccabi Haifa celor de la Rapid. Cel mai scump jucător achiziționat vreodată de clubul israelian a fost spaniolul Matías Nahuel, în urmă cu un an și jumătate, de la Slask Wroclaw, pentru 2,5 milioane de euro.


Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.sport.ro