Marius Niculae: „Nu e normal să facă ei legea!”

Marius Niculae a vorbit despre meciul dintre Rapid și FCSB, partidă care va conta pentru etapa cu numărul cinci din play-off-ul Superligii. Fostul vârf al celor de la Sporting Lisabona nu înțelege de ce fanii giuleșteni pun atât de multă presiune pe Adrian Mutu, obiectivul sezonului fiind deja îndeplinit, acela de a termina în primele șase echipe, scrie Prosport.

„O presiune foarte mare pe Rapid, mai ales pe antrenorul Adi Mutu, presiune făcută de suporteri și cu care nu sunt de acord, iar asta pentru că Rapid și-a îndeplinit obiectivul, a ajuns în play-off.

Suporterii sunt pătimași și întotdeauna la cluburile mari pun presiune și nu se mulțumesc cu puțin. Nu e normal să facă ei legea, iar asta pentru că nu sunt ei patronii echipei, dar datorită că vin la stadion, se creează acea emulație, acea atmosferă de care echipa Rapid a beneficiat 100% la meciurile de acasă.

E destul de devreme să se vorbească de o înlocuire (n.r. a lui Adrian Mutu). El și a îndeplinit obiectivul, acela de a juca în play-off. Dar cel mai bine știu cei de la Rapid, conducătorii, acționarii și așa mai departe. Eu pot să vorbesc din afară, Adi îmi este prieten, am jucat împreună și la Dinamo și la echipa națională, dar asta este România…

(n.r. dacă putea să reușească Rapid mai mult de atât) Nu sunt eu în măsură să zic ce putea și ce nu putea. Dacă ne luăm după începutul campionatului, nimeni nu-i mai dădea șanse Farului, iar Farul acum este favorită la titlu, una dintre favorite.

Să nu uităm că Rapidul a revenit abia anul trecut în Liga 1. Nu se poate dintr-o dată să te bați la campionat”, a declarat Marius Niculae în cadrul unui interviu.