Marko Dugandzic: „Nu-mi vine să cred că la prima ligă sunt astfel de terenuri!”

Marko Dugandzic, atacantul lui Rapid, a fost contrariat de starea gazonului de pe Cluj Arena la partida disputată împotriva lui U Cluj, scrie prosport.ro.

Marko Dugandzic, atacantul lui Rapid, a fost contrariat de starea gazonului de pe Cluj Arena
Croatul susține că este inadmisibil ca la prima ligă să existe asemenea terenuri și e mulțumit de punctul pe care el și colegii săi au reușit să îl obțină.

„A fost un rezultat așteptat pe acest teren, nu-mi vine să cred că în prima ligă avem astfel de terenuri. Astea sunt condițiile, cred că un punct e bun! Avem două meciuri acasă, aici a fost cam mult noroi.
Ne apărăm ca o echipă, nu putem să atacăm mereu, să avem mereu șanse. Așa a fost meciul de astăzi, unul de luptă. O să luăm punctul și mergem mai departe. Putem să fim mulțumiți, suntem mai aproape de play-off. Nu am primit gol, nu am fost învinși, cred că e bine”
, a spus Marko Dugandzic.