Modul în care fanii își procurau materialele pirotehnice în trecut

Jurnalistul Digi Sport Daniel Marcu a fost cel care a obținut convorbirile interceptate dintre președintele Rapidului și liderul galeriei clubului.

Daniel Marcu își amintește că, în urmă cu 20 de ani, suporterii și-au cumpărat ”pe persoană fizică” torțe pentru un derby

La scurt timp de la acest moment, Marcu a povestit un episod petrecut în urmă cu 20 de ani, când ocupa funcția de președinte al Ligii Suporterilor.

Jurnalistul Digi Sport susține că suporterii au primit aprobarea din partea unui fost comandant al Jandarmeriei din Capitală să cumpere torțe pentru un meci Rapid – Steaua doar cu cartea de indentitate.

”Acum 20 de ani, existau la Jandarmie așa zisele ședințe tehnice la care erau invitați și liderii suporterilor. Atunci, comandant al Jandarmieri pe București era un domn Georgescu. Am uitat care îi este prenumele.

La un moment dat, la un derby, le-a dat voie suporterilor, meciul a fost disputat pe Stadionul Giulești, să aibă câte 100 de torțe, dar acele torțe să fie luate `pe persoană fizică`.

Cel care avea torța în posesie trebuia să aibă nume, prenume și CNP declarate. În cazul în care o torță ajungea pe teren, organele abilitate abia atunci luau măsuri.”, a declarat jurnalistul Daniel Marcu în emisiunea Liga Digi Sport.

Citește tot articolul aici