Mutu vrea un fost jucător de la Dinamo

După ce a scăpat de interdicția de a transfera jucători, Rapid pregătește un transfer-surpriză, un fost jucător de la Dinamo.

Pentru a-și întări compartimentul ofensiv, Rapidul se află în negocieri, conform unor surse apropiate clubului, cu mijlocașul Claudiu Bumba (29 de ani), de la Fehervar, anunță GSP.ro.

După ce au achitat de curând o datorie veche în valoare de 800000 de euro, către Daniel Paulista, care a jucat în Giulești în 2008, scăpând astfel de interdicția de a transfera jucători, rapidiștii pregătesc primele mutări în această iarnă.

Rapidiștii au nevoie de întăriri in compartimentul ofensiv În ciuda faptului că se situează pe locul cinci în Superliga conform unui clasament ce ia în calcul media de goluri marcate pe meci, Iar antrenorul Adrian Mutu vrea „jucători care să ne ajute acum, nu la vară”, Rapid țintind oficial calificarea în play-off, dar dorindu-și, de fapt, mai mult, chiar și revenirea în cupele europene în anul Centenarului.

Surse apropiate clubului susțin că printre cei vizați s-ar număra și fostul internațional Claudiu Bumba (29 de ani), în prezent jucător la Fehervar, unde a ajuns, vara trecută, după 3 campionate petrecute la Kisvarda.

Românul este însă departe de prestațiile din precedentul sezon, el jucând destul de puțin în ultimul timp și strângând doar un gol și un assist în cele 17 apariții, în toate competițiile.

Bumba poate evolua pe orice post în ofensivă, dar cel mai mult a jucat în banda stângă, unde a avut și cele mai bune cifre. Deocamdată, tratativele între părți continuă pentru jucătorul care a evoluat ultima dată în țară la Concordia, în sezonul 2017-2018.

De-a lungul carierei, Claudiu Bumba a trecut pe la Minaur Baia Mare, FC Maramureș, Roma U19, ASA Tg. Mureș, Hapoel Tel Aviv, Dinamo, Concordia Chiajna, Adanaspor, Kisvarda și Fehervar.