Deși Rapid București a achitat recent o datorie veche, cazul nu este încă închis. Clubul patronat de Dan Șucu a virat în conturile lui Stancu suma de 107.000 de euro, însă actualul antrenor secund al Universității Craiova susține că mai are de primit 2.000 de euro. „Giuleștenii i-au calculat greșit datoria”, a transmis Stancu, care continuă litigiul la comisiile Federației Române de Fotbal, potrivit Digi Sport.
Conflictul datează din 2011, iar pe 3 septembrie 2012, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis ca Rapidul de atunci să-i plătească lui Stancu suma de 65.079 de euro. La această valoare s-a adăugat o dobândă anuală de 5%, care a făcut ca datoria să crească, depășind astăzi 110.000 de euro.
Săptămâna trecută, înaintea unei hotărâri a Comisiei de Disciplină, conducerea actuală a Rapidului a decis să achite 107.000 de euro. Fostul mijlocaș, care a adunat 86 de partide în tricoul giuleștean, contestă însă calculele și solicită încă 2.000 de euro. Dosarul se află în prezent la Comisia de Recurs a FRF, care urmează să se pronunțe joi, 11 septembrie.
Nu este primul caz în care actuala administrație Șucu–Angelescu este nevoită să acopere datorii mai vechi, rămase din mandatele foștilor patroni George Copos sau Valerii Moraru. Rapid a fost obligată de TAS să plătească aproximativ 2,2 milioane de euro către patru foști jucători: Milos Pavlovic (700.000 €), Julio Cesar (600.000 €), Paulista (800.000 €) și Nemanja Milisavljevic (93.000 €).
Sursa: www.sport.ro