Rapid neagă sancționarea lui Marius Șumudică după meciul cu FCSB
Clubul Rapid București a infirmat informațiile apărute în spațiul public conform cărora antrenorul Marius Șumudică ar fi fost sancționat financiar după remiza, scor 0-0, cu FCSB.
Potrivit zvonurilor, clubul i-ar fi aplicat o penalizare de 10.000 de euro, echivalentul a 50% din salariul lunar, din cauza comportamentului său în timpul partidei. În replică, Rapid a emis un comunicat oficial în care a respins aceste informații.
„În mod nesurprinzător, primim din nou dovezi că Rapidul deranjează şi incomodează. Altfel nu poate fi percepută apariţia în spaţiul media a unei informaţii total eronate, care, în mod vizibil, are ca scop destabilizarea echipei cu doar câteva ore înaintea unei partide atât de importante în vederea îndeplinirii obiectivelor clubului.
Este complet inacceptabil ca la nu mai puţin de 24 de ore după o conferinţă de presă în cadrul căreia domnul Victor Angelescu a reiterat susţinerea pentru antrenorul echipei – Marius Şumudică, să se inventeze un alt motiv de disensiuni între conducerea clubului şi acesta.
De la începutul raporturilor contractuale şi până în momentul de faţă, Marius Şumudică NU a primit din partea clubului nicio sancţiune financiară.
Relaţia dintre conducere şi antrenor este una bazată pe comunicare deschisă şi respect reciproc.
Astfel de dezinformări, de care echipa noastră are parte de fiecare dată când liniştea din cadrul clubului nu este pe placul multora, nu pot fi permise şi nu le vom lăsa niciodată să ne dezbine.
În încheiere, deşi se încearcă punerea unor piedici în calea performanţei şi a dezvoltării Rapidului, rămânem uniţi!
Hai, Rapid!”, a transmis clubul.
Rapid urmează să joace miercuri, de la ora 19:30, în sferturile de finală ale Cupei României, împotriva echipei Metalul Buzău, având șansa de a accede în semifinale.
Sursa: orangesport.ro
Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News