Dan Șucu începe anul învățând lecția: „ce înseamnă Rapidul fără suporteri”. Ultrașii au dat comunicat și s-au ținut de cuvânt, au lăsat peluza goală pentru un sfert de oră lung cât ecoul unui „Ahoe”. „Un cântec din Vechea Troie” care răsună, în fiecare zi de meci, până după buchetul șinelor. Un sfert de oră de liniște sfâșietoare în care religia tobelor, valul steagurilor și glanda cântecelor torc în cheagul unui protest cu sămânță ciudată. Conducătorii au vrut o acțiune de marketing în Liguria și, din două cadre plus un zoom, au golit peluza.
„Poate așa, conducerea va înțelege că suporterii nu sunt decor, zgomot de fundal sau o obligație contractuală”, au scris suporterii în comunicat. Pentru că „Ahoe” chiar asta înseamnă! Un chiot de luptă și răzvrătire. Iar asta nu poate fi învățat nici cu pinul de la Visa și nici din datele de pe Mastercard.
Gâlcă începe cu Elvir Koljic și-l lăsă pe Paraschiv pe bancă. De la el, Giuleștiul așteaptă golul. Au mai venit Sălceanu de la Petrolul și portarul Iliev, ultima oară la UTA. Și ei debutează înfășurați în pături.
Rapid începe alert, direct spre poarta celor de la Metaloglobus și chiar în princepsul meciului, Koljic nu ajunge la centrarea șutată a lui Christensen. Giuleștenii rămân montați în coasta adversarului și hașurează frumos terenul. Petrila pasează perfect în adâncime, același Christensen trimite la bara a doua, însă Dobre, lansat ca o sanie, ratează deschidea scorului după o execuție pretențioasă din alunecare.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.prosport.ro