Robert Ilyes, după înfrângerea cu Rapid: „Rapidul a fost cu două clase peste noi”
Rapid București s-a impus vineri seara cu scorul de 2-0 în deplasare, în fața formației Csikszereda, în etapa a treia a Superligii României, și a urcat pe primul loc în clasament. La finalul partidei, antrenorul gazdelor, Robert Ilyes, a analizat prestația echipei sale, a cerut public două transferuri și a lăudat comportamentul fanilor rapidiști.
„Trebuie să recunoaştem că am jucat împotriva unei echipe mai valoroase decât a noastră. Ne-au dominat, mai ales în prima repriză, pentru că noi nu avem încă experienţa necesară la nivelul primei ligi. Am pierdut uşor mingi la mijlocul terenului, le-am permis să controleze jocul, iar la primul şut pe spaţiul porţii ne-au taxat. Nu putem contesta valoarea adversarilor – al doilea gol a fost deosebit, un gol frumos”, a declarat tehnicianul ciucanilor.
Ilyes a subliniat că jocul echipei sale a arătat mai bine în repriza secundă: „În repriza a doua am intrat mai bine în joc, iar dacă am fi reuşit să marcăm, poate am fi putut spera la mai mult. Cred că presiunea mizei şi-a spus cuvântul – cele două reprize au fost total diferite. La 2-0 am schimbat sistemul, am scos un mijlocaş defensiv şi am introdus un atacant, forţându-i pe adversari să joace mai mult cu mingi lungi. Repriza a doua îmi dă speranţă şi încredere în băieţi.”
Referindu-se la diferențele între cele două formații, antrenorul a evidențiat superioritatea tehnică a adversarului: „Se vede clar… jucătorii Rapidului au o tehnică superioară – când pun piciorul pe minge, nu o pierd. La mijlocul terenului au fost cu două clase peste noi. În astfel de condiţii, şi atacanţilor, şi fundaşilor le este mai uşor să respire, în timp ce noi am fost nevoiţi să alergăm mereu după minge. Totuşi, defensiv nu pot spune că am fost nemulţumit. Însă împotriva unor echipe puternice, care ştiu fotbal, e greu să revii în joc.”
Tehnicianul a confirmat că a solicitat întăriri în compartimentul median: „Am avut o discuţie cu preşedintele clubului şi i-am spus că mai avem nevoie de întăriri. Mai sunt câteva zile şi sper să putem aduce jucători. Personal, îmi doresc doi mijlocaşi. Când mă uit la jucători precum Petrila, Dobre, Keita… e greu să faci faţă fără soluţii. Sper că voi fi înţeles şi că vom mai completa lotul.”
Despre direcția echipei în viitor, Ilyes a precizat: „Ştiu ce valoare are echipa noastră. Avem o strategie, iar deciziile le ia clubul. Eu sunt un om care munceşte, cred în ceea ce fac şi merg înainte. Sunt convins că în câteva etape vom arăta mai bine.”
În ceea ce privește atmosfera din tribune, Robert Ilyes a elogiat comportamentul suporterilor rapidiști: „Suporterii Rapidului mi-au scandat numele, ceea ce a fost o mare onoare. Au dat un exemplu în această seară, prin respect şi atitudine. Nu au existat scandări negative sau lozinci ofensatoare. Ne-am aplaudat reciproc. Se poate şi aşa! Imaginea noastră nu este cea de la meciul cu Dinamo – acolo a fost un circ, dar nu din partea noastră. Dinamo a făcut acel circ, iar acuzaţiile aduse au fost complet nefondate. Nici măcar 50% din ce s-a spus nu a fost adevărat. La Miercurea Ciuc nu se întâmplă nimic în neregulă, iar suporterii Rapidului au oferit în această seară o adevărată lecţie de civilizaţie. Au fost extraordinari. Jos pălăria! Respect!”
Fost jucător al Rapidului între 2002 și 2006, Ilyes a încheiat cu un mesaj de respect și apreciere față de clubul bucureștean: „Am avut un trecut frumos la Rapid, aşa că e firesc să mă fi aplaudat. Iubirea e reciprocă. Îi felicit pe suporterii lor, pe domnul Gâlcă şi pe întreaga echipă. Dacă mai aduc doi-trei jucători, Rapid poate lupta pentru titlu.”
După trei etape, Rapid ocupă primul loc cu 7 puncte, în timp ce Csikszereda se află pe penultimul loc, cu un singur punct acumulat.
Sursa: orangesport.ro