Săpunaru: ”Lumea e mulțumită de ce joacă Rapidul”

În această vară, Rapid și-a schimbat antrenorul. Adrian Mutu a anunțat că va pleca la Neftchi Baku, iar în Giulești a apărut o dispută între Cristiano Bergodi și Marius Șumudică. În cele din urmă, Cristiano Bergodi a devenit antrenorul echipei de sub Podul Grant. Până în acest moment, Rapid a obținut o victorie și două egaluri în acest sezon, ultimul meci terminându-se cu scorul de 2-2 acasă cu FC Botoșani.

Cristi Săpunaru, căpitanul Rapidului, a vorbit despre relația sa cu Cristiano Bergodi, antrenorul care a revenit în Giulești pentru al treilea mandat și cu care Săpunaru dorește să câștige titlul și cupa. Potrivit lui Săpunaru, italianul propune un stil de joc care îi satisface pe fani. El a subliniat că Bergodi a obținut rezultate bune în trecut, inclusiv când a luat Supercupa alături de Rapid în 2008, dar a fost demis din cauza unei dispute interne, nu din cauza performanțelor echipei.

Săpunaru a menționat că a lucrat de patru ori cu Bergodi și că este un om care l-a ajutat în viață, precum și ceilalți antrenori cu care a colaborat. El a apreciat felul în care Bergodi a gestionat echipa și a amintit de succesul din trecut, când au câștigat Supercupa.

”Am lucrat de patru ori cu el. E un om care pe mine în viață m-a ajutat, cum de altfel toți antrenorii m-au ajutat, indiferent dacă am avut probleme cu unii, m-au ajutat pentru că m-au învățat ce să nu fac și ce să fac. E o relație foarte bună, mie mi-a plăcut cum a lucrat cu noi. Am câștigat cu el o Supercupă la Rapid.
Când am luat Supercupa, aveam patru victorii și patru egaluri, eram pe locul doi, stăteam bine, după care am avut o ceartă co domnul Zotta și a plecat. Am văzut ca și lumea e mulțumită de ce joacă Rapidul, cu toate că trebuia să câștigăm etapa asta. Asta vrea Giuleștiul. Poți să câștig 7-6, Giuleștiul e fericit… sau să pierzi 3-0, dar să joci fotbal”
, a spus Săpunaru, conform Fanatik..

Cristi Săpunaru a negat că ar fi fost implicat în alegerea lui Bergodi ca antrenor la Rapid și a precizat că, deși este liderul vestiarului, nu ia deciziile privind antrenorul echipei.

”Nu. Serios. Sunt liderul vestiarului, dar nu iau decizia. Am fost întrebat, dar am spus că nu e decizia mea. Nu mă bag, nu vreau să răspund despre altcineva”, a mai spus Cristi Săpunaru.

Cristiano Bergodi este la al treilea mandat ca antrenor la Rapid. Împreună cu Bergodi, Cristi Săpunaru a disputat 32 de meciuri, marcând cinci goluri și jucând un total de 2.783 de minute alături de italian.

Urmărește DespreRapid.ro și pe Google News