Rapid și Dinamo se întâlnesc în etapa a treia din play-off-ul SuperLigii pe Arena Națională. Clubul giuleștean face apel la suporteri printr-o scrisoare deschisă
Rapid și Dinamo se confruntă în etapa a treia din play-off-ul SuperLigii României, într-un meci programat pe Arena Națională. Aceasta va fi a treia întâlnire directă dintre cele două formații în actualul sezon competițional.
În sezonul regulat, cele două echipe au terminat la egalitate ambele partide, scor 1-1, respectiv 0-0. În play-off, contextul este diferit, având în vedere obiectivele echipelor și punctele puse în joc.
Înaintea meciului, Rapid a publicat un mesaj adresat propriilor suporteri, sub forma unei scrisori deschise, prin care își exprimă dorința ca fanii să fie prezenți în tribune pentru a susține echipa:
„Rapidiști,
La întrebarea: „E mai bine așa?” nu există decât un singur răspuns: Nu!
Nu e mai bine așa! Nu e mai bine să jucăm cu tribunele goale! Nu e mai bine fără cântece și tobe! Nu e mai bine fără steagurile care flutură tot meciul!
Suntem siguri că rezultatul meciului împotriva Universității Craiova ar fi fost altul, dacă în tribune ați fi fost voi să îi susțineți pe jucători.
Și NU, nu e mai bine când, din cauza câtorva, suferă echipa și toți Rapidiștii.
DA, Rapid sunteți voi, Rapidiștii care fac atmosferă de vis pe toate stadioanele din țară, NU cei care își sabotează în mod conștient echipa aruncând petarde în teren. NU cei câțiva care prin acțiunile lor în loc să susțină Rapidul, dau o forță nesperată adversarilor noștri.
Ne dorim ca adevărații Rapidiști să fie alături de Rapid! Vrem să luptăm împreună! Iar pentru asta, trebuie să jucăm cu tribunele pline – nu cu porțile închise.
Mâine, și la fiecare meci ce va urma, trebuie să dovedim adversarului că împreună suntem de neclintit.
Ne vedem pe Arenă!
Hai, Rapid!”
Clubul face apel la susținerea suporterilor pentru a-și îndeplini obiectivul sezonului, calificarea în cupele europene.
Sursa: www.sport.ro
Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News