Ședință de urgență la Rapid după acuzațiile controversate la adresa lui Neil Lennon

Un incident controversat a dus la o ședință de urgență la clubul de fotbal Rapid, după ce au apărut informații că Neil Lennon ar fi urinat pe terenul de antrenament. Informația a fost făcută publică de Daniel Marcu, fostul șef al Ligii Suporterilor Rapidiști, pe platforma TikTok și preluată ulterior de publicația scoțiană The Scottish Sun,după cum informează www.prosport.ro.

Sursele ProSport au indicat că, în cadrul ședinței, la care a participat și avocatul clubului, s-a discutat despre posibile acțiuni legale împotriva celor care au lansat aceste acuzații la adresa lui Neil Lennon, considerând că acestea sunt nefondate.

Clubul Rapid a emis un comunicat oficial, în care a dezmințit acuzațiile și a criticat atacurile fără dovezi îndreptate împotriva membrilor săi. „Clubul FC Rapid dezaprobă public toate atacurile fără dovezi la care membrii clubului sunt supuși în fiecare zi. Este un trend să dai în Rapid și am înțeles această satisfacție a unei părți a presei, a analiștilor și a unor persoane care au transformat iubirea pentru Rapid în unealtă a denigrării.”

De asemenea, în comunicat, clubul a abordat și subiectul legat de absența lui Viorel Moldovan, precizând că acesta este plecat la nunta fiului său în Cancun, eveniment planificat anterior angajamentului său cu Rapid. Clubul a cerut ca acest moment să nu fie interpretat negativ și a asigurat că Moldovan este în contact permanent cu echipa.

Clubul și-a reafirmat angajamentul față de fani, subliniind că obiectivul principal rămâne acela de a obține performanță și de a face suporterii fericiți. „Ne menținem poziția și îi asigurăm pe fanii Rapidului că dorințele și visurile lor sunt în mâini sigure, pentru că drumul pe care am pornit este unul care ne face mai puternici. În tot acest amalgam de negativism la care ei sunt supuși, le promitem că noi avem încredere în procesul echipei și îi rugăm să aibă și ei. Nu sunt cuvinte goale, sunt susținute de efort zilnic, de disciplină și de organizare din care vă promitem că singurul deznodământ e creșterea”, se arată în comunicatul emis de Rapid.

One thought on “Ședință de urgență la Rapid după acuzațiile controversate la adresa lui Neil Lennon

  1. Eu nu înțeleg…chiar nu înțeleg ce se inoculează…chiar toți specialiștii din fotbal sunt contra Rapidului ?…se vede clar că echipa nu este „prietenă” cu sistemele lui Neil…e clar că băieții arată determinare dar jocul nu se leagă….Ilie Dumitrescu este el stelist dar de fiecare dată a vorbit de Rapid corect și cu multă eleganță…dar chiar și el a recunoscut că metodele lui Neil nu sunt tocmai ok….de ce ne mai dăm după cireș ?
    Se vede că nu este ok dar să I dăm credit lui Neil….până când ?
    Facem ca anul trecut că am ajuns pe ultimul loc din playoff ?
    Bani cheltuiți complet deficitar și cu roaba așa…să fie …este părerea mea și nu numai a mea….eu cred că trebuiesc eliminate orgoliile și prejudecățile și trebuie angajate persoane profesioniste în echipa de scouting și în echipa tehnică…
    Felicitări pentru Dorinel la Oțelul….pentru Kopič la Dinamo….etc….noi rămâne să mai suferim până se va judeca cu creierul și nu cu orgoliul…

Comments are closed.