Ultimele informații despre accidentarea lui Petrila

Claudiu Petrila, mijlocașul recent adus la echipa de fotbal de sub Podul Grant, s-a accidentat grav. Victor Angelescu, acționar al clubului, a declarat că este puțin probabil ca Petrila să revină pe teren mai devreme de o lună.

Petrila, out o lună de zile minim

Accidentarea lui Claudiu Petrila este o problemă serioasă pentru echipa de fotbal de sub Podul Grant. Angelescu, acționar al clubului, a confirmat că Petrila, transferat de la CFR Cluj, va fi indisponibil pentru cel puțin o lună. Echipa trebuie acum să găsească soluții pentru a face față absenței temporare a unui jucător important.

„Oficial nu avem niciun verdict, dar 90% sau mai mult are ruptură. Am fost în vestiar l-am văzut, l-a văzut și doctorul, în mod normal, la cum a plecat nu poate să scape de ruptură.

În funcție de cât e de mare ruptura, probabil o lună de zile. Sperăm să nu fie o ruptură mai mare să fie mai mult, dar 3-4 săptămâni va sta pe bară.

La noi când e un jucător în formă se accidentează. A fost Emmers, apoi Rrahmani, acum Petrila. (n.r. – emoții și cu Borza) Am avut emoții normal, dar a avut doar niște crampe, nu e nimic grav. Bine că nu s-a întâmplat.

Suntem foarte dezamăgiți de ce s-a întâmplat cu Petrila, așa cum s-a întâmplat și cu Rrahmani, dar asta e viața de fotbalist, ce să-i faci”, a declarat Victor Angelescu, pentru FANATIK.

Urmărește DespreRapid.ro și pe Google News