Giuleștenii au pierdut partida de la Ovidiu după o eroare uriașă comisă de portarul Horațiu Moldovan, care a scăpat mingea în poartă la un șut modest al tânărului atacant Adrian Mazilu.
La finalul întâlnirii Farul – Rapid 2-1, din etapa a 30-a, ultima a sezonului regulat din SuperLiga, co-acționarul Victor Angelescu l-a taxat pe antrenorul Adi Mutu pentru jocul slab prestat de giuleșteni.
„A doua repriză a fost foarte slabă și Farul a meritat victoria. Sper să fim pregătiți de play-off. Trebuie să fim pregătiți. Va fi un meci foarte greu la CFR Cluj, dar trebuie să începem să adunăm puncte că de acum nu mai sunt jumătăți de punct.
Nu avem ca obiectiv lupta la titlu. Jocul nu dă speranțe că ne putem bate pentru locul 1. Obiectivul real este cupele europene, dar trebuie să arătăm mai bine ca să prindem locurile 3-4. Lotul este unul bun și trebuie să o arate. Nu putem vorbi de titlu pentru că nu am arătat că ne putem bate acolo sus. Am anunțat că anul viitor obiectivul este să ne batem la titlu.
Nu mă îngrijorează gafa lui Moldovan, e un jucător care ne-a adus multe puncte și care este unul dintre cei mai valoroși portari.
Înțeleg că au fost doar 250 de bilete, dar noi avem peste tot 700-800 de suporteri. Atunci au hotărât să nu intre nimeni. Farul nu cred că dorea să dea mai multe bilete, era un meci important”, a declarat Angelescu, la emisiunea Digi Sport Special.
Jucătorii trebuiau sa se solidarizeze cu suporterii și să nu înceapă meciul. Are dreptate Sumi. Și dacă pierdeam prin neprezentare era un semnal de luat în considerare. Și așa am pierdut.