Victor Angelescu: “Majoritatea jucătorilor au primă de campionat!”

Victor Angelescu, unul dintre finanţatorii Rapidului, a declarat la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI că echipa sa nu este între favoritele la titlu, dar a recunoscut că majoritatea jucătorilor giuleşteni au prime la campionat.

“Vreau să avem punctele necesare pentru play-off şi mai avem nevoie de 3 puncte, probabil. Apoi, să încheiem pe un loc cât mai bun. Şi mă puteţi întreba din nou, când ajungem acolo.Speranţă a fost şi la începutul campionatului. Să vedem cu câte puncte încheiem campionatul regulat şi vom vedea câte puncte vom avea. Rămâne de văzut dacă ne vom gândi la titlu după aceste şase etape.

Cred că sunt anumiţi jucători cu primă de titlu. Majoritatea cred că au primă de campionat. Nu pot să spun că ne gândim sau că este un obiectiv. Nu avem prima şansă, nici a doua. Şi atunci nu pot să spun că este obiectivul meu principal.Normal că ne-am dori să luăm titlul.

Nu pot să zic că este surprinzător ce face Dugandzic, dar nu pot să zic că m-aş fi aşteptat să dea atâtea goluri. Am dat o sumă importantă pe el, dar ne-a întrecut aşteptarea. Până acum este o revelaţie”, a spus Angelescu la FANATIK SUPERLIGA.