Rapid a trecut prin mai multe schimbări în actualul sezon, inclusiv pe banca tehnică. Marius Șumudică a părăsit echipa după ce nu a reușit să atingă obiectivele impuse de club, iar lotul a fost consolidat cu noi jucători.
În prezent, atmosfera la club pare mai stabilă, iar noul antrenor a adus liniște după un sezon marcat de tensiuni.
Victor Angelescu, acționar minoritar la Rapid, a subliniat în direct la PrimaSport că situația este sub control și că echipa se află într-un moment favorabil. Totodată, oficialul a anunțat că este așteptată venirea unui nou jucător, transfer care s-ar putea concretiza în această săptămână.
”Sperăm să rezolvăm în această săptămână!”, a declarat Angelescu.
Acesta a vorbit și despre modul în care echipa a reușit un început solid de sezon:
”Mă aşteptam să începem bine, să avem un sezon bun. Am crezut de la început că, dacă mergem pe continuitate, vom avea rezultate bune. Am avut încredere în lotul de jucători. Sezonul trecut a fost o problemă de omogenitate. Nu au avut timp să se integreze. Anul ăsta nu am vândut şi am adus puţini jucători. Aş fi semnat cu două mâini să avem 18 puncte după primele 8 etape. Normal că mă bucur.
Am avut o discuţie cu domnul Şucu înainte să vină Gâlcă. Am ajuns la concluzia că avem un lot foarte bun. Ştiam dinainte, chiar şi din discuţiile purtate cu Marius Şumudică, că avem jucători buni. Eu am spus faptul că problema la noi era că nu aveam linişte. Tot timpul se întâmpla ceva. Mai avem un jucător cu care sperăm să rezolvăm în această săptămână. Noi tot timpul am crezut că am avut jucători buni. Ne-am axat pe a crea un grup la Rapid. Nu reuşeşti fără un grup. Am negociat asta şi cu Costel Gâlcă. Ştia majoritatea jucătorilor”, a precizat Angelescu.
După opt etape disputate, Rapid ocupă locul doi în clasament, cu 18 puncte, fiind principala urmăritoare a Universității Craiova, echipa antrenată de Mirel Rădoi.
Sursa: www.primasport.ro