În această vară, Rapid a adus mai multe întăriri în lot. Drilon Hazrollaj, Antoine Baroan și Lars Kramer s-au alăturat echipei, iar Kader Keita a fost transferat definitiv de la CFR Cluj, după perioada de împrumut petrecută în a doua parte a sezonului trecut.
Acționarul Victor Angelescu a confirmat, într-o intervenție la Digi Sport, că formația din Giulești se află în negocieri pentru încă un transfer, la solicitarea antrenorului Costel Gâlcă.
”Eu așa sper. Suntem în negocieri pentru un mijlocaș, pe care l-a dorit Costel Gâlcă. Ne dorim doar un singur jucător. Atât. Nu unul sau doi jucători, ci doar un singur jucător vrem să mai aducem.
Este un jucător sub contract cu alt club. Sunt două variante: orice ajunge la noi, ori rămâne la acel club.
Suntem mulțumiți de transferurile pe care le-am făcut în această vară. Nici nu am vrut să vindem foarte mulți jucători”, a declarat Victor Angelescu, în cadrul emisiunii ”Liga Digi Sport”.
Sursa: www.digisport.ro