Adrian Iencsi a fost invitatul special al celei de-a treia ediții a emisiunii „SUFLET DE RAPIDIST” realizată de Fanatik, unde a abordat în detaliu subiecte precum parcursul său profesional, implicarea la clubul Rapid și multe altele.
Adrian Iencsi este ferm convins că nu există nicio disensiune între antrenorul Cristiano Bergodi și jucătorii din vestiarul echipei Rapid.
În continuare, Iencsi menționează că există posibilitatea ca jucătorii mai tineri să nu fie încă obișnuiți cu dinamica din Giulești, însă aceasta nu înseamnă că atmosfera este afectată negativ.
„Nu, în niciun caz acest aspect nu ar afecta atmosfera în vestiar. Vorbim de două lucruri diferite.
Sunt poate jucători tineri care nu sunt încă obișnuiți cu ce se întâmplă în Giulești, dar nici cum nu o face o atmosferă mai puțin plăcută”, a spus secundul antrenorului italian.
„Avem o mare oportunitate și noi ca antrenori că avem parte de jucătorii cu experiență și mă refer la căpitanul Cristi Săpunaru, la Dragoș Grigore, la Morais și nu numai, chiar și Horațiu Moldovan, chiar dacă e tânăr”.
Adrian Iencsi este profund convins că nu există dificultăți în relația dintre Bergodi și jucători.
„Și marea majoritate să știi că sunt caractere frumoase și stăm foarte bine pe latura asta umană. Eu cred că avem un lot foarte bun și foarte unit.
Chiar și înainte de a veni oficial la Rapid, vedeam ca un suproter din afară, veneam la meciuri și se vedea din afară o echipă foarte unită. De multe ori, forța grupului bate orice.
Am cunoscut jucătorii și într-adevăr am avut dreptate. Sunt diferiți, dar au caractere frumoase și se comportă ca niște adevărați profesioniști. Chiar și la meciul ăsta cu Petrolul noi suntem siguri că băieții au dat totul”.
Adrian Iencsi este bine familiarizat cu membrii echipei Rapid și este foarte încrezător în calitățile lor, dând asigurări că aceștia își merită încrederea.
„Probabil că atâta am putut. Nimeni nu se aștepta. Și la antrenamente de cand am venit se comportă foarte bine și au un nivel de pregătire foarte bun, au atitudine foarte bună.
Chiar și înaintea partidei cu Voluntari, sau acum, ei s-au pregătit extraordinar de bine și la meci au fost diferiți. Atmosfera din ce cunosc eu nu are cum să se strice, pentru că avem parte de lideri în vestiar.
Eu am simțit mereu susținerea conducerii și ăsta e un lucru bun. Ne responsabilizează și mai mult și ne dă o liniște, care contează foarte mult pentru un antrenor.
Totul depinde de noi să avem rezultate. Când n-ai rezultate nu are cum să fie totul frumos. În fotbal, și țin minte vorba asta de la Mircea Lucescu, din fericire ai șansa la 3 zile sau la 7 zile să revii și o iei de la capăt.
Chiar vorbeam cu Mister pe tema asta. Să ai în două meciuri trei autogoluri… Nici eu n-am mai auzit chestia asta. Nu mi s-a întâmplat în cariera mea de fotbalist acest lucru, dar chiar și așa să știi că nu este vorba de ghininon.
N-aș vrea să pun ghinion nici în cazul ăsta. Se întâmplă din păcate împotriva noastră. Și o reușită vine în urma unui eșec, în viață, în orice domeniu”, a concluzionat Iencsi.
Urmărește DespreRapid.ro și pe Google News